©Forgive my heart.

Poate că într-o zi ne vom întâlni din nou şi atunci mă vei urî. Dacă vei face asta atunci va fi clar ca te-am rănit, te-am dezamăgit, te-am facut să suferi. Ştiu. Regret fiecare moment în care imi ascundeam sentimentele şi spuneam că totul e bine, când de fapt nu era aşa. Tare mi-aş dori să fim doar noi doi tinându-ne de mână, plimbându-ne şi zâmbind.Timpul a trecut aşa de repede iar sentimentele s-au răcit, s-au ascuns într-un loc pe care nu-l găsesc. Pentru numele lui Dumnezeu, te-am iubit mai mult decât am iubit pe cineva vreodată. Numai noi ştim câte s-au înâmplat demult. Numai noi ştim ce inseamnă să îţi pierzi nopţile râzând şi vorbind despre fiecare amănunt, care, poate atunci nu era aşa de important, însă acum mi-e dor de el.
Acum, când tu suferi şi eu sufăr, nimic nu mai e la fel. Nu găsesc niciun răspuns în mintea mea împrăştiată. Caut. Caut. Caut... Nimic. M-am pierdut. Şi pe tine odată cu mine. Mi-e teamă de ce alegere să fac. Mi-e teamă să mă gândesc la viitor. Mi-e teamă să mă uit până şi în oglindă. De ce? Fiindcă mă văd pe mine, persoana care te face să te simţi rău, persoana care nu mai e cum era. Seara mă cufund în pătura mea şi plâng, gândindu-mă că te rănesc prea mult, iar dimineaţa mă trezesc cu gândul că eşti tot ce trebuie să am. Apoi plec la liceu şi mă pierd într-o lume în care tu nu eşti...Aş putea să scriu 100 de pagini, aş putea să umplu blogul numai cu cuvinte, însă nu vreau să spun decât că îmi pare rău pentru noi.