Plouă... E-o ploaie tânără, abia ajunsă în inimile stinse ale oamenilor. Nicio pasăre nu se mai opreşte acum la geamul meu să-mi cânte şi nicio rază nu mai pătrunde prin jaluzelele deschise.
O bancă stă tristă lângă un copac. În juru-i nu-s decât frunze moarte. Nu se mişcă nimic, nimeni nu mişcă nimic, nimicu-i singurul ce mişcă.
Se-adună mii şi mii de gânduri printre mii şi mii de frunze şi mii şi mii de copaci pustii.
De te-ai rupe în milioane de bucăţi te-aş căuta printre frunzele moarte şi te-aş lipi la loc, dar dacă ar fi să pleci, te-aş lăsa să te duci cu toamna... De-aş găsi printre-atâtea lacrimi înalte un drum spre o rază de soare, ti-aş aduce-o ţie toată. Aş vrea să te mai văd zâmbind fără să plângi apoi... Dar acum e toamnă, iar eu nu pot sa te ajung cu un zâmbet primăvăratic, căci tu aştepţi iarna apoi primăvara. Mi-e dor de-o îmbrăţişare caldă şi de-un sărut aprins la fel cum mi-e dor de-o rază lină.
E toamnă acum, iar vara e departe. Mi-e teamă că n-o să te mai văd uneori şi c-o să-mi dai drumul la mâna caldă care te strânge tare. Nu mi-e teamă de toamnă cât mi-e teamă de suferinţa ei. Căci sufletul ei e pustiu, căci numai roadele strugurilor o mai ajută să zâmbească. Şi aştept să apară zâmbind, căci azi e tristă. Şi azi, şi mâine, şi poate şi poimâine...
so sad :( , but i like it :D
RăspundețiȘtergere