Nu avem nimic şi totuşi parcă avem totul dintr-o dată. Să privim înapoi? Nu. E prea departe de noi. Şi mergem mai departe cu braţele deschise către nou şi cu sufletul închis. Mâine vom vedea acelaşi cer, dar alte stele. Şi ce dacă? Suntem bine.Şi mă uit la tine şi tu te uiţi la mine, dar e ciudat căci facem aceleaşi mişcări şi avem aceeaşi privire. Nu înţeleg totuşi de ce mă critici, căci ştiu că şi tu vrei acelaşi lucru ca şi mine într-un fel sau altul. Nu vreau să aud ce-mi spui cu ochii ăia plini de sentimente grele. Nu vreau să aud căci ştiu că te voi crede din nou şi după tine vine iar tristeţea. Iar noi ne-am propus să fim bine, dar tu nu te ţii de promisiune.
Tu şi cu mine avem o luptă de dat pe care parcă n-o mai săvârşim. Dacă ţi-aş spune că vreau sa plec ştiu că ai veni după mine să mă torturezi cu tot ce ai mai bun, pentru că eu te-am crezut mereu şi eşti convinsă că o voi face din nou. Dar fug de tine şi nu îmi pare rău. Noi două trebuie să fim bine.
Şi e ciudat, căci tu stai acolo tăcută şi totuşi explicând multe, iar eu mă simt de parcă aş fi vorbit un veac cu tine, iar tu nu ai înţeles nimic. Avem doar ziua de azi şi cele de mâine. Renunţă la lupta asta prostească şi lasă-mă în pace. Când te întorci, întoarce-te cu vorbe bune şi gânduri frumoase. Nu vreau să renunţ la tine cu tot ce am.
Eşti partea frumoasă din mine, rămâi acolo, dar taci. Eşti doar cealaltă EU, dar acum nu mai eşti nimic în faţa mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu