vineri, 29 iunie 2012

© Un ocean în flăcări

          Pot să zbor chiar dacă sunt om. Am primit aripi în momentul în care am deschis ochii spre lumea cuvântătoarelor şi braţele spre lumea necuvântătoarelor. Mi s-a spus mereu că pot ajunge unde vreau doar dacă încerc. Şi aşa am început să zbor prin gânduri. Am auzit o şoaptă care se chinuia să-mi dezvăluie secretul minunii zborului, dar nu am ascultat-o căci era îndepărtată şi se stingea uşor. Cu toate astea, eu pot să zbor. Am zburat de-o mie de ori peste oceane nemărginite, peste păduri infinite şi peste oameni pierduţi în reverie. Şi nu mi-e teamă să zbor, căci doar aşa mă înbrăţişez cu soarele şi dansez cu vântul.
          Pot să respir sub apă chiar dacă sunt om. Am învăţat să respir sub apă odată cu prima scufundare în oceanul gândurilor. Oh şi ce frumos e! E minunat să stai sub apă şi să înoţi dezbrăcat cu prima stea de pe ocean. Câteodată te sufoci, căci branhiile răbdării cedează sub presiunea ta, dar nu e greu să ieşi la suprafaţă. Nimic nu se compară cu coralii viselor şi fructele de mare ale marilor dorinţe. Şi mă scufund în fiecare zi în propriul meu ocean nemărginit, infinit şi paralel cu lumea noastră cea ştiută.
          Pot să merg prin foc chiar dacă sunt om. Nu mi-e frică de căldura inimii mele, căci odată aprinsă e imposibil să mai fie stinsă. Mă îmbrăţişez cu bătaile inflăcărate, dar pot să alerg prin miocard fără să-mi fie teamă de focul veşnic nestins al pasiunii. Din când în când câte un incendiu provoacă o durere aproape insuportabilă în tălpile mele, dar dintr-o dată o mare de lacrimi se revarsă asupra nenorocitului loc ars. Şi atunci inima se stinge, iar peste ceva vreme focul se reaprinde ca prin minune. Şi iarăşi alerg prin infinitul batăilor, prin imensitatea miocardului, până ajung acolo în centru şi adorm obosită.
           Mâine va fi o nouă zi în care pot să fac din nou ceea ce noi oamenii credem că nu putem, căci totul este infinit, iar noi suntem un ocean tulburat, un ocean care poate să ardă în cele mai fierbinţi flăcări...

duminică, 17 iunie 2012

© Pentru că e vară

     Şiiii a venit vara peste noi. Nimic nu se compară cu mirosul verii peste tot. Parcă îţi vine să te iei în braţe cu soarele şi să te urci pe o adiere care te poate duce departe.
    Cu toţii ne facem planuri chiar cu câteva luni înainte să vina vara, dar puţini dintre noi avem şi norocul să le ducem până la capăt. Unii vor la mare, alţii vor la munte, ceilalţi vor la ţară., "ăiălalţi" vor în ţări străine...Cert e că nu există specimen care să nu vrea să scape de mirosul de "oraş încins". Dacă am putea ne-am lua vara după noi până şi în februarie, dar nu avem decât 3 luni de vară, deci trebuie să profităm de ea.
     Nimic nu e trist la vară! Până şi atunci când plouă îţi vine să dansezi de fericire. Nu ai voie să fii trist vara! Nu ai voie să plângi. Nu ai voie să suferi. Dar, ai voie să te distrezi. Ai voie să sari, să alergi, să dansezi, să cânţi, să pleci departe singur sau cu prietenii, sau cu familia, sau cu pisica, sau cu oricine îţi doreşti tu. Ai voie să te urci pe un bloc şi să strigi : "E vară!". Da! Ai voie să te muţi la Constanţa pe parcursul verii. Poţi chiar să alergi de nebun singur pe plajă noaptea la ora 1:00. Poţi să faci baie dezbrăcat în mare şi poţi să strigi cât vrei.
      De ce? Pentru că e vară, şi eşti liber, şi vrei, şi ştii că vrei, şi pentru că "vara nu dormi"! :)

luni, 4 iunie 2012

©Insanity

    The smell of your dreams is in my nose and I`m trying to get rid of it. The image of me and you together is still with me in every part of my body and I`am thinking of the infinity of our love.
    The eternity wants to take me away from you , but yet I won`t go. I want to light up the fire of the passion, I want to die in the arms of  the burning fire and then wake up and start all over again. It`s a crazyness in my body right now, because the sound of the silence makes me get insane. I will destroy every piece of the wind and I will fight against the clouds with my only finger.
     Give me your hand and we`ll sail into infinity of this universe. I am going to leave behind all the memories of our first fight, all the chances to get back to the real life. We are alone and we can`t escape from this nothing. My veins are full of your euphoria and your blood disappeared when you took the train to immensity.
I don`t want this moment to be over, because we`ll become sober when tomorrow of this tomorrow will come. Let me save the last seconds together and turn them into infinity.
     Nothing is above this night, nothing is above the stars and the rain. If you let go of my hand the night will explode into hundred pieces of lights...
 Never let go!