sâmbătă, 31 decembrie 2011

© 2012!

 Si uitati ca s-a mai dus un an. Asa se scurg anii pe langa noi, ca fulgii de nea. Si uite asa suntem in prag de 2012. Unii spun ca asta e ultimul nostru an si ca in decembrie vom muri. Eu spun doar ca va fi un an greu. De murit nu vom muri.
     Daca regret ceva din 2011? Da...regret multe lucruri, dar acum sunt efemere regretele. Vreau sa privesc inainte cu mai multa incredere. Vreau sa iert mai mult, sa ranesc mai putin si sa iubesc indeajuns. Vreau sa imi amintesc cu mai mult drag, si sa uit mai repede. Vreau sa plec mai putin si sa raman mai mult langa cei pe care ii iubesc.
       Sunetul ceasului, soapta pianului si suierul trenului ma aduc intr-o stare melancolica. Afara nu-i nici lumina, nici intuneric. E un sfarsit de an. Povestea lui 2011 se va termina curand.
       La multi ani tuturor si sper sa fiti mai buni anul asta!

sâmbătă, 24 decembrie 2011

©Christmas night!

     Se aud pasi prin incapere dar nu stiu de ce. Am verificat geamurile, usile si tot ce poate constitui o oportunitate de a patrunde in micul meu refugiu. Si totusi, inca se aud pasi. Ma intreb de unde oare, asa ca decid sa ma ridic din pat. Arunc patura de pe mine si ma indrept catre usa. Puteam sa jur ca mai devreme se auzeau sunete prin camera.
     Ma opresc in fata usii si raman in cumpana. Oare sa ies? ZDRANG!
     Deja devine infricosator. Pentru numele lui Dumnezeu, e ora 00:30. Cine poate fi atat de sarit de pe fix sa sparga un apartament in Ajunul Craciunului? Si daca am lasat eu usa deschisa? Hmm...orice e posibil. Totusi, parca ma cuprinde o teama. Sa ies?  ZDRANG!
     Gata! Ies orice ar fi! Jur ca il omor in bataie daca imi strica casa! Ma duc rapid sub pat si scormonesc dupa bata pe care mi-a lasat-o tata inainte sa plece in Germania. Sper sa ma ajute! Ies tiptil si ma indrept spre sufragerie.. ZDRANG!
      Ok cine e atat de prost incat sa fure ceva in haosul asta? Cred ca mi-a spart 5 bibelouri pana acum. Sunt destul de serioasa cu bata aia, asa ca nu ma opresc din mers. Ajung in sufragerie si ma uit in intuneric. Acolo, langa brad, se vede o silueta care se freaca la cap. Raman uimita. E un baiat. O Doamne! Cred ca mi-a disparut curajul. Dar cum sa ies acum fara zgomot? Sunt intepenita!
       Baiatul se intoarce usor, dar nu ma observa. Ia cu atentie niste pungi mari de cadouri si incearca sa le puna sub brad astfel incat sa stea una langa alta. Zambesc! Respir usurata. Totusi, cum de a intrat in casa?
       - Craciun fericit, iubito!
      Nici macar nu se intoarce, dar reusesc sa ii vad zambetul in coltul gurii. A stiut in tot acest timp ca sunt in spatele lui.
        -Imi pare rau ca ti-am distrus vaza preferata. Sunt prea impiedicat. Si ti-am stricat si surpriza.
       Pana la urma se ridica. Ma priveste cateva secunde, apoi vine si ma strange tare in brate.
        -Ti-ai uitati cheile la mine in masina si d-asta am intrat. Credeam ca pot profita de ocazie si sa-ti fac o surpriza frumoasa, dar se pare ca nu mi-a iesit asa cum imi doream. Te iubesc!
        - E cel mai frumos cadou. Tu incercand sa-mi faci o surpriza la ora asta, spargandu-mi vaza preferata. D-asta te iubesc asa mult!
         -Craciun fericit, iubito!
         -Craciun fericit si tie, iubitule!

CRACIUN FERICIT TUTUROR! Sa vi se indeplineasca toate dorintele si aveti grija de voi!
Nico.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

© Dear Santa Claus

      Draga Mos Craciun, eu stiu ca din toate blogurile de pe Terra fix pe al meu il vei citi, tocmai d-asta m-am hotarat sa-ti scriu ce imi doresc aici.
      1. Craciunul acesta vreau sa ninga. Daca nu ninge, e vina ta, iar la anu` nu-ti mai scriu nimic.
      2. Imi doresc un nor in forma de brad de craciun impodobit cu stele.
      3. Vreau sa transformi picaturile de ploaie in aripi de porumbel.
      4. Imi doresc ca blocul din fata sa fie colorat si impodobit cu globulete.
      5. Adu-mi o sanie plina cu pufuleti pe care apoi sa ii arunc peste oras.
      6. Transforma centrul orasului intr-o partie imensa.
      7. Daruieste-mi un plic cu fericire din care sa am doar in ziua de Craciun.
      8. Du-ma departe de aici, intr-o insula plina cu bomboane si fulgi de nea din ciocolata alba.
      9. Ajuta-ma sa ma urc pe cel mai inalt zgarie-nori si da-mi puterea sa strig :"Te iubesc!".
    10. Lasa-ma sa dorm pe un munte adevarat si uita-ma acolo.
        Dear Santa Claus, please be real this year! :)

miercuri, 14 decembrie 2011

©O ultimă suflare...

   Mergea singură prin zăpadă. Ceaţa acaparase câmpul din jurul ei. Totul era alb. Era îmbrăcată într-o rochie neagră, subţire, de vară. Frigul îi cuprinsese trupul, iar vântul se juca cu părul ei. Nu se vedea nimic înaintea ei, în spate, sau în lateral. Era un pustiu nebun, pe care il simţea până în adâncurile inimii.
     Merge deja de două ore şi nu ştie unde. E frig şi probabil în curând va începe să ningă. Încotro se îndreaptă nici ea nu ştie. Dintr-o dată, simte că nu mai poate continua, aşa că se aşează pe omătul neatins de vreo sclipire.
      "Să mă odihnesc puţin...numai puţin..." Fata închide încet ochii...
      "E atât de frig...De-aş putea să ajung acasă..Dar oare unde e casa mea? Oare unde sunt?"
    A început să ningă. Un fulg de nea s-a aşezat pe obrazul fetei roşu ca racul, facând-o să deschidă ochii. A încercat să se mişte, dar era înţepenită în mijlocul omătului.. A încercat să-şi mişte mâna, dar nu şi-o mai simţea.
A început să se zbată, a ăncercat să ţipe, dar nici nu se mişca şi nici nu se auzea vreun sunet din gura ei. Dupa câteva minute bune, a încetat să mai încerce şi a decis să se lase în voia sorţii...
     Ninge...ninge din ce în ce mai rău. Trupul fetei vânăt de la frig, stă nemişcat. Ai putea zice că e moartă, dar nu e. Simte atingerea neagră a iernii şi deşi nu mai vede nimic, ştie că acolo undeva, in pustiul adâncurilor, o rază de căldura va intra în sufletul ei. De fapt, a început să fie mai cald. Se aud voci şi cântece, se vede un brad împodobit, o instalaţie cântă voioasă, iar lângă masă stă el...
      L-a pierdut acum o vreme, dar nu se ştie unde.
     Şi-a amintit! Dar a uitat... Unde e el? De ce se face iar frig? Unde a dispărut  toata lumina şi căldura? S-a trezit.. Era tot acolo. Totul fusese o iluzie.
      E atât de frig, iar lumina e atât de departe... Oare va reuşi vreodată să scape din pustiul ăla?
      "Am murit deja?" Copila a reuşit să-şi mişte câteva degete. Atunci a realizat că era complet acoperită de zăpadă. A deschis ochii. Nu se mai vedea nimic. Cerul se pierduse, iar vântul se auzea vuind.
         O ultimă lacrimă. Un ultim strigăt. O ultimă suflare...

joi, 1 decembrie 2011

© 1 Decembrie!- La multi ani, Romania!

    La multi ani tuturor romanilor de pretutindeni! :D
    Astazi a fost 1 Decembrie. inca un an a mai trecut pentru tara noastra.
     Ce inseamna cu adevarat ROMANIA? Ei bine, Romania inseamna peisaj, frumusete, traditie si splendoare. Romania nu inseamna Traian Basescu, Elena Udrea si Mircea Geoana. :) Multi romani ar trebui sa stie asta, pana si eu ar trebui sa tin mai mult cont de lucrurile astea. Spun asta, pentru ca, la fel ca voi, unii dintre voi, ma simt dezamagita de cum e in tara noastra acum. Si, desi afirm ca nu sunt asa mare patrioata, si ca nu ma intereseaza asa mult, de fapt, e dureros sa vezi ca o tara frumoasa ca a noastra e calcata in picioare. Stiu, e urat si necuviincios sa te porti asa cu un popor, care a trecut prin incercari grele pentru a fi ceea ce este astazi. E greu si sa vezi ca alte popoare ne considera tigani si hoti. Noi, romanii, nu suntem deloc asa, si stim asta. Cu toate astea, nimeni nu i-a atitudine... Toata lumea vorbeste si nu face.
       In pofida lucrurilor scrise mai sus, Romania nu inseamna asta! Astazi, intorcandu-ma de la bunica mea, priveam pe geam si ma gandeam ca Romania este exact ca o fata neacceptata de nimeni, de care toti se folosesc cum vor. Tari precum Franta, ne vorbesc de rau, iar ea tace si inghite. Astazi a fost ziua ei, ziua noasta, a tuturor romanilor, insa nimeni nu-si spune "La multi ani!" pe strada. Toti se comporta ca si cum azi e doar o zi.   E adevarat ca ma intreb "de ce?", dar stiu ca nu voi primi niciun raspuns...
         V-ati intrebat vreodata, de ce ne-am nascut in Romania? De ce tocmai aici? Eu m-am intrebat, si am ajuns la concluzia ca poate suntem aici ca sa facem ceva pentru tarisoara asta. Avem atatea valori frumoase, avem munti, avem paduri, avem biserici, avem de toate oameni buni... Nu o sa mint, si eu vreau sa plec in alta tara, dar asta nu inseamna ca uit cine mi-e mama. Macar daca plecam, haideti sa nu ne facem de ras "mama", pentru ca tot noi avem de suferit.
          Dragi cititori, azi a fost si ziua voastra sa stiti, asa ca "la multi ani!", iar pe langa acest lucru, va rog sa puneti o vorba buna la bunul prieten din viitor care se va naste tot unde traiti si voi.
La multi ani, Romania!

luni, 21 noiembrie 2011

© Would you stay with me?

       Here I am. In this creepy room. I am looking through the window. Fog. Fog here, fog everywhere. I cannot find a piece of serenity. I don`t know if I`m sad or happy.
       I`ve been laying in this bed for plenty of hours but nothing happened. It`s just me and this silent room. Sometimes I see your face, sometimes it`s too blurry to see it again. Would you listen to my song? I wanted to sing but my guitar broke... I wanted to yell, but my voice couldn`t say anything. I tried to catch the sounds of my voice, but they fade away.
        Suddenly, my bed started to float. I felt that I am somewhere far away. Maybe on the ocean, or a sea... I heard the sounds of two seagulls and I smiled. In that moment I knew that I am somewhere far away from my room. I opened my eyes. Round and round me was only water. I looked above me. There was the sky... I felt the warming of the sun covering me, then came into my skin. Finally, I felt it into my heart. It was like a huge hug in such a lovely atmosphere.
        I tried to touch the water, but when I was about to do it something strange happened. My dear sky, where have you gone?
       I woke up. I am in my room. It`s dark now... I see your face now, it`s here. Please, would you stay with me? The fog blinds me...

duminică, 9 octombrie 2011

© E toamnă...

   E toamnă. E toamnă afară. E toamnă în casă. E toamnă în suflet.
    Plouă... E-o ploaie tânără, abia ajunsă în inimile stinse ale oamenilor. Nicio pasăre nu se mai opreşte acum la geamul meu să-mi cânte şi nicio rază nu mai pătrunde prin jaluzelele deschise.
     O bancă stă tristă lângă un copac. În juru-i nu-s decât frunze moarte. Nu se mişcă nimic, nimeni nu mişcă nimic, nimicu-i singurul ce mişcă.
      Se-adună mii şi mii de gânduri printre mii şi mii de frunze şi mii şi mii de copaci pustii.
      De te-ai rupe în milioane de bucăţi te-aş căuta printre frunzele moarte şi te-aş lipi la loc, dar dacă ar fi să pleci, te-aş lăsa să te duci cu toamna... De-aş găsi printre-atâtea lacrimi înalte un drum spre o rază de soare, ti-aş aduce-o ţie toată. Aş vrea să te mai văd zâmbind fără să plângi apoi... Dar acum e toamnă, iar eu nu pot sa te ajung cu un zâmbet primăvăratic, căci tu aştepţi iarna apoi primăvara. Mi-e dor de-o îmbrăţişare caldă şi de-un sărut aprins la fel cum mi-e dor de-o rază lină.
      E toamnă acum, iar vara e departe. Mi-e teamă că n-o să te mai văd uneori şi c-o să-mi dai drumul la mâna caldă care te strânge tare. Nu mi-e teamă de toamnă cât mi-e teamă de suferinţa ei. Căci sufletul ei e pustiu, căci numai roadele strugurilor o mai ajută să zâmbească. Şi aştept să apară zâmbind, căci azi e tristă. Şi azi, şi mâine, şi poate şi poimâine...
   

marți, 20 septembrie 2011

©Love the way you love me

 I love that you love me.
 I love how you love me.
 I love when you love me.
 I love the way you kiss me.
 I love the way you hold my hand.
 I love the way you touch me.
 I love the love you give me.
 I love the way you trust me.
 I love that you understand me.
 I love how I am loving you.
 I love the love I feel when you love me.
 I love you when you smile.
 I love you when you laugh.
 I love you when you are serious.
 I love you when you sleep.
 I love you when you`re confused.
 I love you when you look at me.
   
        I just love that I loved you before, love you now, love you forever. :)

joi, 8 septembrie 2011

© School time.

     Abia cu 4 zile inainte de inceputul unui nou an scolar, am realizat si eu faptul ca scoala chiar incepe. O_O Pana acum mi-am impus mie sa nu ma cred. :)) Parintii ma intreaba cum pot sa fiu asa de trista ca ma duc din nou la scoala, cand de fapt, la sfarsitul clasei a IX-a am plans? :)) Ei bine, raspunsul e simplu : scoala se terminase exact cand era cea mai mare distractie, iar acum m-am obisnuit in vacanta.
        Va trebui sa renunt la trezirile la 12-1 in fiecare zi si voi incerca din greu sa ma trezesc la 8:30. Sunt sigura ca in primele saptamani voi blestema telefonul mobil cu tot cu alarma lui si sper sa nu care cumva sa zboare pe geam [o sa ma asigur ca am geamul inchis].
           Va trebui sa nu mai stau atata sa lenevesc in fata calculatorului jucandu-ma sims, uitandu-ma la Family Guy sau vorbind pur si simplu pe mess. Acum o sa intru pe acel program numit Microsoft Office Word ca sa fac referate la religie. =)
        Ok, lasand la o parte gluma, scoala nu e chiar atat de rea. O sa am multe de facut si astfel voi uita anumite lucruri de care imi faceam griji in vacanta pentru ca pur si simplu n-am timp si chef sa ma mai gandesc. Si da, poate o sa sufar grav dupa soarele si caldura verii, dar totusi, am 3 anotimpuri de care sa ma bucur. Chiar nu mi-a placut niciodata toamna pentru ca e melancolica si trista, dar cateodata e exact asa cum ma simt si eu. Voi adora sa stau in ora de fizica, mate, biologie sau chimie [nu le suport] cu capul pe banca si sa vad cum ploua. Probabil imi voi strecura si o casca in ureche data la volum mic si clar m-am pierdut.
         Apoi va veni iarna. <3 Timpul sa impodobim bradul in clasa, sa bagam scuze ca e frig si nu putem face sportul afara, si sa cantam Feliz Navidad pe coridoare. Bine...poate asta e si anotimpul cand trebuie sa dam nenorocitele alea de teze, dar ma voi descurca eu. :D
          Primavara insa e cea mai frumoasa. Incepem sa "ne trezim", iar timpul frumos de afara te face sa te gandesti instantaneu la vacanta de vara [de care probabil o sa-mi fie ingrozitor de dor].
           Si in plus, cine spune ca nu poti face ceea ce faci vara si in timpul scolii? Pot lenevi frumos in weekend cu fundul pe scaunul de la calculator uitandu-ma la Family Guy, sau pot chiar sa ma duc la mare. Ce daca nu e vreme de stat in costum de baie si de facut baie in mare? Marea e frumoasa si cand e frig afara. :D
         

luni, 5 septembrie 2011

©So go ahead. Fall down. The world looks different from the ground !

  De ce trebuie să ne fie frică de nereuşită? Viaţa asta nu e deloc frumoasă. Mi-ar plăcea ca noi oamenii să fim capabili să acceptăm mai uşor faptul că nu există perfecţiunea. Chiar zilele trecute discutam cu un prieten despre ”fericire” şi îi explicam faptul că nu cred in fericire, deoarece fericirea este de fapt perfecţiunea. Consider că noi asemănăm sentimentul de împlinire, siguranţă şi iubire cu fericirea. Nu putem avea totul. Mereu vor exista lucruri care sa nu ne ajungă. Mereu vor fi lipsuri.
      Eu de exemplu am prieteni, am un iubit care mă iubeşte, am o familie unită, mă descurc la şcoală, dar nu mă simt ”fericită”. Mă simt mulţumită de ceea ce am. În acelaşi timp, îmi lipsesc anumite persoane, anumite momente din viaţă, cateodată anumite lucruri materiale. Dacă nu aş fi avut acest sentiment de gol, atunci aş fi putut fi cu adevărat fericită.
        Ideea postului meu de azi este însă ”căzăturile” sufleteşti pe care le avem din când în când. Aş vrea să devenim capabili să le acceptăm şi să ne ridicăm. Exact cum am spus mai sus nu putem fi fericiţi! Putem fi doar mulţumiţi. Am trecut de multe ori prin asta. A murit bunicul meu, am pierdut oameni importanţi, am fost lăsată singură într-un colţ şi arătată cu degetul. Dar ştiţi ceva? Am trecut peste tot ce-a fost atunci. În ultima vreme întâlnesc multe persoane care sunt triste. Le-am ascultat, am plâns cu ei în acelaşi timp, am încercat să-i înţeleg şi m-au întristat foarte tare poveştile lor. Sunt oameni care ştiu ce înseamnă cu adevărat să pierzi ceva important sau pe cineva drag.
        Postul acesta e pentru cei ca ei, care sunt trişti şi încearcă să găsească o mică scăpare din lumea aia rece în care se află. Mulţi alţii rănesc cu intenţie ascunsă şi nici măcar un simplu ”îmi pare rău” nu pot spune. Nu condamn pe nimeni, nu sunt în măsură să spun ceva ce nu ştiu în totalitate, însă îmi pare rău pentru cei care trebuie să sufere pe urma altora.
         Nu vă mai fie frică să ”cădeţi”. Exact cum probabil am mai scris într-un post mai vechi, bunicul meu îmi spunea mereu atunci când se întâmpla să cad de pe bicicletă, să nu mă mai plâng. Să mă ridic şi să mai încerc, pentru că doar aşa voi reuşi. Abia acum am realizat cu adevărat ce vroia să spună. Atunci mă supăram şi începeam să plâng.
           O căzătură este mereu o bună învăţătură de minte! Nu am vrut să aberez. Îmi pare rău dacă pentru anumite persoane am scris un post fără nicio logică şi mulţumesc celor care măcar îl citesc fără să spună ”e retardată”. Nu, nu sunt o retardată. Am şi eu, la fel ca toţi, un suflet, iar postul ăsta este special pentru pentru cei care cad din ce în ce mai jos.
           So go ahead. Fall down. The world looks different from the ground ! :)

joi, 25 august 2011

©The way I am...

       Imi pare rau pentru ca n-am stiut sa fiu cea mai buna prietena de pe Pamant. Imi pare rau ca nu te inteleg. Imi pare rau ca nu stiu sa ascult. Imi pare rau ca sunt trista din cand in cand. Imi pare rau ca-mi plac dramele japoneze si filmele romantice in care tipii fac serenade tipelor. Poate ai dreptate, poate chiar nu exista asa ceva.
      Imi pare rau ca sunt suparata atunci cand tu nu vrei ca eu sa fiu. Imi pare rau daca te sufoc. Imi pare rau daca te iubesc prea mult. Imi pare rau daca nu te apreciez asa cum iti doresti. Imi pare rau ca sunt o persoana care plange atunci cand simte ca asa trebuie. Imi pare rau ca nu sunt asa cum erai cu altcineva. Imi pare rau ca nu stiu sa zambesc prea mult si mereu. Imi pare rau pentru tot ceea ce sunt si nu iti place. Imi pare rau ca sunt defecta.
       Gandeste-te doar, ca intr-o zi, nu stiu cand, lumea va scapa de o persoana asa ca mine. Nu sunt perfecta si nici nu vreau sa fiu. Iarta-ma ca sunt... Nico...

marți, 12 iulie 2011

©Aminteşte-ţi de mine.

Inchide ochii. Aminteste-ti de mine. Imagineaza-ti ca sunt un fulg de nea. Nu traiesc mult, pentru ca atunci cand voi ajunge pe pamant, ma voi topi. Nu ma prinde in mana ta, pentru ca voi muri in bratele tale. Lasa-ma sa cad usor, caci nu vreau sa mor dintr-o data. Ce-ar fi sa nu te uiti la mine cand te voi parasi? Nu vreau sa plangi. Nu vreau sa tipi sau sa te simti rau. Eu sunt aici acum, dar stii... peste ceva timp, nu voi mai fi.
Inchide ochii. Aminteste-ti de mine. Imagineaza-ti ca sunt un fluture. Lasa-ma sa zbor fara sa ma lovesc de ceva. Nu ma prinde in mana ta, caci ma voi simti sufocata. Priveste-ma cum zbor. Sunt pentru prima data in aer. Sunt aici si zbor, iar tu ma privesti zambind. Nu rupe vraja, caci atunci cand voi muri iti va parea rau.
Inchide ochii, fiinta blanda. Nu-ti fie teama sa te apropii de ce simti. Nu-ti mai aminti cine sunt eu. Aminteste-ti cine esti tu. Te rog, mai zambeste o data, dar nu deschide ochii. Simti cum te cuprind usor in brate? Sunt aici acum, nu vreau sa-ti fie teama. Gandeste-te ca suntem doar noi doi aici, in ploaie. Chiar daca e frig, nu trebuie sa iti pese. Strange-ma in brate.

duminică, 10 iulie 2011

©Înapoi în timp.

                Deseori stăteam pe iarbă privind cerul de un albastru uimitor. Mă miram de splendoarea sa şi visam să-l pot atinge într-o zi. Desigur că nu spuneam nimănui acest gând al meu, căci vroiam să fie doar al meu. 
                Bunica, grijulie ca întotdeauna, îmi striga să mă ridic de pe jos că am să-mă-nverzesc toată. Bosumflată şi puţin nerăbdătoare, mă ridicam uşor de pe iarbă care îmi gâdila picioarele fine şi descoperite, parcă aşteptam ceva, când, deodată, am auzit glasul acela blând care mă salva mereu.
                 ” Lasă măi femeie fata în pace, că nu face nimic rău. Stă şi ea pe iarbă.”
                  Mustăcind, m-am aşezat la loc pe iarbă zâmbind, mulţumită că cineva acolo m-a scăpat iar de a intra în casă, unde era prea răcoare pentru ziua aceea superbă de vară. Bunicul ştia mereu ce-mi doresc şi ce trebuie să facă pentru ca eu să fiu mulţumită. Nu a aflat niciodată că visul meu cel mare era să ating cerul, dar sunt sigură că dacă i-aş fi spus ar fi zâmbit.
                   Am zăbovit acolo câteva minute, după care m-am decis că e momentul să ies la joacă. Nimeni nu mă mai scotea din drum să vin acasă nici măcar ca să mănânc, ci mă întorceam noaptea moartă de foame si obosită. Bunica mă aştepta mereu cu mâncarea caldă, spunându-mi blând că iar am stat prea mult afară la joacă şi am uitat să mai trec pe acasă. Eu o ascultam şi în acelaşi timp mâncam cu poftă, căci mare mai era foamea pe capul meu.
                  ”Gata, te-ai hotârât să vii acasă?” 
                  ” Hai măi bunicule că nu am stat chiar aşa de mult.”
          Bunicul începea să râdă, iar eu, bosumflată, mâncam mai departe. După ce isprăveam cu mâncatul, mergeam afară pentru a arunca o ultimă privire cerului. Stelele străluceau, iar luna le acompania cu lumina sa blândă. Îmi doream aşa de mult să ţin o stea în mână... Bunica mă chema în casă, căci era prea târziu, iar eu, înainte de culcare mergeam în camera bunicului, îl sărutam pe obraz şi îi spuneam veselă: ”Noapte bună, bunicule!”, iar el îmi răspundea la fel...

miercuri, 29 iunie 2011

A Millionaire`s First Love

"Nothing is more important than the true love of your heart."
         

                 A Millionaire`s First Love Quotes:

Kang Jae-kyung:"-Never seen it before."      
Eun-Hwan : " - What? "
Kang Jae-kyung:"-A girl cooking. "
                   

Kang Jae-kyung:"- I haven`t even told her that I like her"     
 The Doctor:"-She can't afford to be upset or surprised. And love can kill her.  If she gets too happy or excited her heart could stop."
 Kang Jae-kyung:" No. No way. That`s bullshit!"


Eun-hwan:"- I like you so much. You made me worry to death. Right? "
Kang Jae-kyung:"- You missed one. I'd like to keep you by my side all day."

  Eun-hwan:"-I`m so happy that I think I`m going to hell."
  Father:"-What are you talking about?"
  Eun-hwan:"-I`ll end up hurting him. Knowing that, I miss him. I wanna hold his hands and be with him. What makes me happy now will hurt him later."
  Father:"-Don`t be afraid to be happy."
                                                                                       
    
 Kang Jae-kyung:"-Eun-whan! Eun-whan, stay with me. Fool. If it hurts, scream. Hold me and cry. Don't try to hide it.  It hurts me so much. I feel as if I'd die before you! "
 Eun-hwan:"-I'm scared, Jae-kyung. I'm so scared. My heart it`s broken. Because I love you enough fr my heart to burn."

  Kang Jae-kyung:" Wondering why I like you, I miss you. It`s a disease. It`s raining. The rain can`t cool down my love for you. If he stakes out a house for an hour he`s called a stalker. And I did that for two. When I`m with you at night it feels as if it were day."


 Kang Jae-kyung:"-Sorry that I couldn`t do anything for you."
 Eun-hwan:"-Fool! You`ve brought me happiness. I`m sleepy. Let me sleep for 3 minutes."
 Kang Jae-kyung:"-Eun-hwan..."
 Eun-hwan:"-Yeah..."
 Kang Jae-kyung:"-I love you."

                      Kang Jae-kyung:" Eun-hwan... it`s been over 3 minutes."



   

duminică, 26 iunie 2011

© Trecutul trecutului tau.

           Da-mi mana ta. Hai sa visam din nou. Cine esti tu? Nu ma intereseaza. Cine sunt eu? Nu stii, caci tot nu ai aflat.
           Dar te rog, mai stai, inca nu am terminat. Mai stii cand era iarna? Mai stii cum ningea peste vise? Eu n-am uitat. Tu? Nu ma minti. Acolo undeva mai esti prins in trecutul trecului tau, nu-i asa?
           Iarta-mi neglijenta. Te-am lasat in spate atunci cand tu ma lasasei demult, nu-i asa? Nu sunt eu. Tu nu esti tu. Noi suntem ceva mai mult decat eu si tu. Pacat ca ai uitat cum ploua peste amintiri.
           Primele cuvinte? Nu, le-am uitat demult. Acum nu cunosc nimic decat acel "atunci"pierdut prin noaptea cand m-ai lasat in spatele trecutului. Nu-ti face griji. Nu sunt trista.
          Apropo, am uitat cine esti. Probabil ca si tu ai uitat cine sunt. Nu-ti face griji, nu ne vom mai cunoaste niciodata.
          Hai sa uitam ca ne-am cunoscut, hai sa schimbam trecutul si sa nu ne cunoastem niciodata, dar mai intai, te rog, pleaca.
         

vineri, 24 iunie 2011

Black Veil Brides - Fallen Angels





scream, shout
we are the fallen angels.
we .. in this ..
..some ..of the world
..earth like .. on
we …
of the ..take joy in who you are
we know how wings are ..
bridge:
we ..heaven and down the lonely hell
we only want to be ourselves.
http://www.hotnewsonglyrics.com/black-veil-brides-fallen-angels-lyrics.html
chorus:
we scream, we shout
we are the fallen angels.
we scream, we shout ohhh ohhh
too .. to see the road
no need to build this sorrow
we scream, we shout ohhh
we are the fallen angels.
follow the .. around ..his ..
the passion…
now you found yourself
we are the …the one to wish ..
across ..to find out ..
bridge:
we ..heaven and down the lonely hell
we only want to be ourselves.
chorus:
we scream, we shout
we are the fallen angels
we scream, we shout ohhh ohhh
too .. to see the road
no need to build this sorrow
we scream, we shout ohhh
we are the fallen angels.
scream , shout
we are the fallen angels.
scream, shout!
we are the fallen angels.
chorus:
we scream, we shout
we are the fallen angels
we scream, we shout ohhh ohhh
too .. to see the road
no need to build this sorrow
we scream, we shout ohhh
we are the fallen angels.
scream , shout
we are the fallen angels
scream, shout!
we are the fallen angels.

vineri, 17 iunie 2011

©Ani de liceu.

      Liceul. Locul unde stai o zi intreaga, iti faci nervi, te bucuri, razi, plangi si inveti. Nu demult stateam cu gandul la locul asta care mi se parea necunoscut. Parca ar fi fost o jungla plina de animale salbatice de la care nu stiu la ce sa ma astept. Cam asa priveam eu liceul acum un an, cand, la fel cum ar fi zis fosta diriginta :"eram in anii copilariei".
    Septembrie 2010. O curte plina de parinti, elevi si profesori. Noi, fosta clasa a IX-a D, actuala X D, eram stransi unii langa altii. Nu ne cunoasteam, e adevarat, dar ne zambeam si incercam sa ne imprietenim. Doamna diriginta statea linistita langa ceilalti profesori. Nimeni nu si-ar fi inchipuit cat de buna poate fi aceasta femeie cu noi. Prima zi de liceu e de neuitat. Cu teama am pasit pragul liceului si am intrat in clasa. Nu voi uita momentul ala, la fel cum nu voi uita nici expresiile fiecarui coleg/colega.
    Trecand de momentul primei zile de liceu [pentru ca totusi, abia s-a terminat clasa a IX-a], ajung la cele mai frumoase momente de pana acum. Clasa a IX-a a fost MAXIMA. :)) Fiecare clipa am simtit-o exact asa cum trebuia simtita. Si asta datorita prietenelor si colegilor. Da, stiu... nu e sfarsitul liceului [DOAMNE FERESTE!], dar tot parca s-a rupt ceva inauntrul meu. O sa imi fie dor de proful de logica, la orele caruia, pe langa faptul ca invatam, ne mai si amuzam. O sa imi lipseasca proful de mate, in caz ca pleaca si cu siguranta imi va fi aiurea fara profa de latina, daca nu vom mai face cu ea. Fiecare profesor are farmecul lui si parca sfarsitul clasei a IX-a l-a luat asa dintr-o data.
     De asemenea, imi vor lipsi clasele de a X-a, care acum trec a XI-a si vor invata de dimineata. Imi va fi dor de cei de la X D, care veneau aproape mereu pe la noi la clasa; nu cred ca ma voi obisnui fara clasa Ioanei [XC], pentru ca erau acolo langa noi, chiar daca se uitau ciudat tipii de acolo cand treceam pe langa ei; de XB ce sa mai zic, aici ma abtin ca nu eu trebuie sa comentez:))) ; iar in final imi va fi dor de X A, pentru ca sunt oameni de treaba acolo si va fi urat cand o sa ma mai uit pe geam, iar la coltul scolii nu vor mai fi ei acolo fumand.
     Ultima zi din clasa a IX-a [respectiv cea de astazi], a fost trista. Dimineata: premiere, apoi in clasa la facut poze. Coridoarele erau goale, nimeni nu urla pe acolo, niciun tip de-a 12-a nu era cu o cruce in mana spunand :"Tu, pupa crucea". Nu era nimeni in baie vorbind la telefon sau aranjandu-si parul. Nu statea nimeni la coltul scolii fumand. Nu trecea nimeni pe scari in gura mare. Era liniste totala. Desi soarele strabatea prin perdele si lumina coridoarele, ele parca erau moarte. Iubesc locul ala si e trist sa-l vezi gol.
     Deja mi-e dor de tine, clasa a IX-a, dar sunt sigura ca si la anu` vor fi multe alte momente frumoase si, la anu` pe vremea asta, voi scrie un nou post despre sfarsitul clasei a X-a. :)
     Dragi cititori, desi mi-e greu, pot spune urmatorul lucru: totul are un sfarsit, dar sfarsitul este doar un nou inceput. :)



                                                                                                                   Nico...

luni, 23 mai 2011

© Tango in noapte.

    Noapte. Liniste. Ploaia cade linistita. Stropii lovesc geamul camerei unde ea doarme. 
     Inauntru. Un pat, o masa, un scaun, un televizor si un tablou. Pe patul acoperit de asternuturi albe, ea doarme. Parul ei blond este ravasit, iar mana dreapta ii sta pe pantec. Respira usor, iar un fir de par ii aluneca pe fata.
      Afara. Un vant puternic deranjeaza frunzele copacilor pentru cateva secunde. Noaptea incepe sa zumzaie, stropii se imprastie inspaimantati peste tot, iar potopul se dezlantuie.
       Inauntru. Ea doarme linistita, cand, un fulger rozaliu ii lumineaza chipul. O tresarire brusca, un icnet slab, acum, e treaza. Isi ridica usor pleoapele grele si isi da suvita rebela de pe fata. "E aici."
       Se da jos din pat usor, apoi porneste spre fereastra. Un alt fulger ii lumineaza chipul, iar ea zambeste incantata.
       Deschide usa balconului si iese in ploaia dezlantuita. E imbracata doar intr-o rochita scurta, dar nu-i e frig. Ploaia n-o atinge, vantul n-o remarca decat atunci cand isi deschide bratele si sopteste doua cuvinte stiute doar de ea. Vantul se opreste. Fata se apropie de balustrada. Priveste in jos, iar zambetul ei incantat se transforma intr-unul satisfacut. 
     Acolo. Era el. O privea serios, iar ochii lui scaparau franturi ale dorintei pe care o purta cu el. Ploaia nu-l atingea. 
    Nerostind nimic, insa totusi rostind, fata il indeamna sa se apropie. O adiere brusca, un icnet slab, si el ii atinge  chipul angelic. Se privesc in ochi. Ploua. Fulgera. Un tunet da startul dansului, iar el ii ia mana firava, ii cuprinde talia si tango-ul incepe. Lumina din ochii ei este atintita pe intunericul ochilor lui. El nu zambeste, ea este incantata de trupul lui care o cuprinde. Fiecare miscare e plina de pasiune.
      - Stiam ca o sa vii. i-a spus ea, insa buzele sale au ramas neclintite.
      - Stiam ca o sa ma astepti, domnita.
      - De ce esti trist?
      - Pentru ca e furtuna.
      - Mereu aduci furtuna, tu o prevestesti, tu o intarati, tu o opresti.
      - Sunt doar o iluzie, stii?
      - Nu-mi pasa.
      - O sa ma urasti pentru faptul ca nu sunt om?
      - O sa te iubesc pana cand voi muri, iar respiratia ta imi va purta cenusa peste ocean.
     Ea zambeste. El o saruta. Un fulger lumineaza balconul, iar tunetul anunta sfarsitul dansului.
      - Nu poti pleca. ii spune fata, agitandu-se.
      - Dar nici nu pot ramane.
     Intelegandu-i vorbele, se retrase usor din bratele lui si se duse doi pasi in spate. O lacrima se nascu din ochiul ei, dar ea zambind ii spuse :" Du-te."
     El doar o privea. Nicio expresie pe chipul sau nu se intrezarea. O adiere usoara, un icnet slab, el a plecat. Fata s-a asezat pe jos, iar acum, ploaia o atingea, dar vantul nu mai era. Plecase si de data asta si astfel, un tango in noapte se terminase.
     Inauntru.Un pat, o masa, un scaun, un televizor si un tablou. Pe patul acoperit de asternuturi albe, ea doarme.

joi, 28 aprilie 2011

©Long, long time ago...

           Ce-am fi daca n-am fi? Probabil ca am fi si apoi n-am mai fi. Cu cat trece mai mult timp, cu atat sunt mai mult placut [sau neplacut] impresionata de cursul vietii.
           Acum 10 ani viata mea era simpla: ma trezeam, mancam [dupa ce se ruga bunicamea de mine vreo 10 ore], apoi afara la joaca. Cu varamea, cu alta varamea, cu varamiu, cu prietenii, cu cine gaseam. Joaca toata ziua. N-aveam stres. Eram copil. Eram mica si nu ma gandeam la altceva decat la joaca. Daca ar fi sa ma gandesc la cateva jocuri ale copilariei o sa aleg preferatele mele : jucatul in remorca [era o placere sa stau toata ziua in remorca aia albastra si sa imi inchipui ca e casa mea], de-a v-ati ascunselea [era amuzant, dar ma enerva cand ma gaseau:))], tara,tara vrem ostasi [ce-mi mai rupeam mainile la jocul asta], plus altele... mii de jocuri. Daca as sta acum sa le spun probabil mi-ar trebui un alt post. :))
         Ca un copil naiv ce eram, ma suparam repede cand cineva radea de mine [chiar si in gluma] sau daca ma pacaleau [respectiv ca vine ursul din padurea in care ne jucam cateodata.].
         Primele mele amintiri ale copilariei sunt din diminetile in care bunicul meu [Dumnezeu sa-l ierte], ne ducea la gradinita pe mine si pe verisoara mea, Bianca, pe bicicleta. Cred ca de atunci incep sa-mi amintesc. De asemenea, doar cateva amintiri am in legatura cu gradinita de acolo. Stiu ca ne punea sa ne uitam la "Capra cu trei iezi" si ca eu eram mandra intr-o dimineata de noii mei adidasi, desi nu spuneam nimanui asta, chiar daca aveam impresia ca toti se uita la adidasii mei [paranoia!!! :)))) si nu, nu luasem etnobotanice]. Gradinita era totusi o cladire micuta si inauntru nu era cine stie ce, oricum nu am fost niciodata apropiata de cladirea aia. Eu una abia asteptam sa ajung acasa ca sa ma joc.
        Imi petreceam tot timpul cu Bianca si ea logic, isi petrecea tot timpul cu mine. Eram nedespartite, desi aveam momente cand ma enerva. :)) De asemenea, stateam si cu Adelina, o alta verisoara, care totusi era [si este] mai mare decat mine si Bibi cu vreo 4-5 ani. Chiar si asa, pe vremea aia cui ii pasa? Noi eram nedespartite chiar daca eu si Bibi aveam aceeasi varsta, iar Adelina nu. Astea sunt detalii care nu au logica asa ca ma voi opri. :)))
           Pe langa ele au mai fost 2 persoane cu care imi petreceam timpul, dar de ele voi aminti mai tarziu.






          Ca sa trec la a doua parte a postului meu, voi vorbi despre bunicul meu care, din pacate, a murit in octombrie anul trecut. Da, asta e realitatea. S-a dus... Nu pot sa accept inca ideea asta, dar o recunosc, desi ma lupt zi de zi cu mine insami sa o accept. As dori totusi sa fac o precizare : bunica imi este foarte draga si o iubesc mult, dar ea traieste, iar numele postului este "Long, long time ago...", asa ca nu voi vorbi despre ea in postul asta.
         Omul acesta, care a plecat de langa mine prea devreme [parerea mea], mi-a fost foarte drag si voi scrie despre el oriunde, voi spune despre el oricui si il voi pastra in inima mea pana cand ma voi duce si eu  la el.
         Stiu ca nu sunt singura care trece prin asta, si cu ocazia asta pot spune ca le urez condoleante celor care au trecut prin asa ceva [asta daca in caz va fi cineva care sa citeasca postul asta si e in situatia respectiva].
          Amintirile mele cu fiinta asta care a parasit lumea materiala sunt multe. Nu le voi spune pe toate. Voi spune doar cateva dintre ele. Imi amintesc de cum ma plimba in fiecare seara in brate prin gradina si eu stateam pe cu capul pe umarul lui. Caldura si dragostea care venea de la el ma imbratisa de fiecare data si eu ma simteam linistita, inchideam ochii si ma lasam purtata in brate. Nu auzeam decat sunetul pasilor lui lenti si frunzele. Vantul adia si trecea usor pe langa urechile mele, apoi se pierdea pentru cateva minute. El nu vorbea... eu nici atat. Eram obosita dupa o zi plina de joaca. Refugiul meu era in plimbarea din fiecare seara, linistea mea se gasea in bratele lui, iar gandurile mele erau sterse de vantul care adia mereu.
      Ma astepta in fiecare dimineata cu zambetul pe buze. Mancam cu el langa mine si ma simteam bucuroasa. Ma pacaleau ca imi pun cafea cand de fapt eu beam suc. :)) Ma striga sa vin sa mananc de pranz, pentru ca eu sigur eram pe drum cu ceilalti. Avea momente in care iesea la poarta, se aseza pe banca si ma privea zambind. Eu, ma suparam si ziceam sa se duca in casa ca nu ma pot juca cu el acolo, iar el radea si pleca spunandu-mi sa ma joc frumos.
          A muncit cateva saptamani bune ca sa imi faca cu mana lui o bicicleta. Dupa ce a terminat-o am fost atat de entuziasmata incat am iesit cu ea pe drum sa ma mandresc. Am invatat cu greu sa merg pe ea. El, ca de obicei, statea pe banca si ma privea. Eu incercam din greu si nu-mi iesea... cadeam, ma ridicam, plangeam de nervi, iar el radea si imi spunea zambind : "Nu renunta. Asa inveti. Doar daca incerci si nu renunti.". L-am ascultat si pana la urma am reusit.




             Partea a treia a postului meu face referire la persoanele alea 2 de care am zis ca voi vorbi mai tarziu. Una din ele este o verisoara, Corina, cu care am fost foarte apropiata pana la un moment dat. E trist faptul ca acum nici nu isi mai aminteste de mine [cred].
              Pe Corina nu o vedeam mereu, pentru ca ea venea pe la tara doar din cand in cand. Aveam noroc cand era vara si mai statea si ea o saptamana sau doua pe acolo. Cat era la tara, stateam amandoua pe afara, mancam impreuna, ne uitam la televizor sau pur si simplu ne jucam diferite jocuri [inventata de noi], de care nu imi mai aduc asa bine aminte.
            Aveam o papusa [baiat], careia ii pusesem numele Andrei [si la care precizez ca tineam foarte mult], iar intr-o zi Corina i-a cam storcit capul si i-a facut o mutra foarte ciudata, iar apoi zicea ca seamana cu Diavolul. Bineinteles ca eu m-am speriat atunci si mi-era si teama sa mai pun mana pe papusa aia, dar am depasit eu momentul pana la urma. :))
            Imi placea sa stau cu ea [desi Bibi nu prea o avea la inima], ne intelegeam bine, si mai ales ca ne vedeam rar asta ne facea sa fim apropiate cand ne intalneam. Normal ca imi parea rau cand trebuia sa plece, dar ma resemnam eu cu ideea pana la urma. Oricum se intorcea. :D




             Ultima persoana despre care voi vorbi in acest post este prietenul din copilarie pe nume Sebi. Aici e o poveste mai ciudata, pentru ca imi amintesc vag unele lucruri, insa, din fericire, mi le mai amintesc. Sebi era nepotul [si este] unei tanti de acolo care sta la 2 case de a mea [destul de aproape, avand in vedere ca de la mine din curte se vede la dansa in curte.]. Eu si Sebi stateam mult impreuna. Ne jucam apoi ne facea bunicamea de mancare [bine, el manca mai mult decat mine, pentru ca era un mancacios, dar asta e partea a doua.]
            Recunosc faptul ca mie una mi-a placut de Sebi cand eram mica. Nu stiu, cred ca era inevitabil sa nu-mi placa de el din moment ce stateam aproape in fiecare zi impreuna. Nu stiu daca mi-a prins totusi bine sa imi placa de el, pentru ca eram mica si naiva, de unde rezulta faptul ca eram foarte, foarte rusinoasa. Cand eram doar eu cu el [cum se intampla de obicei] ma simteam mai bine, dar atunci cand erau si altii nu prea aveam multe de spus. Poate si din cauza ca ceilalti stiau ca il plac si cateodata radeau de mine. El insa, a fost singurul care nu a ras de mine niciodata [desi poate era constient ca il placeam]. Sebi e cu 3 ani mai mare decat mine, deci si atunci cand eram mici el totusi era mai mare si se comporta altfel. Era mereu de treaba cu mine si atunci cand ma suparam ma impaca si ma facea sa rad. Mi-era imposibil sa nu-l plac.
        Amintiri legate de el poate sunt multe, insa timpul a trecut, iar memoria mea nu le-a putut pastra totusi pe toate. Stiu insa ca stateam si ne jucam in remorca, si in casa. Am asa vaga impresie ca la un moment dat ne-am si pupat pe gura [dar asta e ceva vag, nu mai stiu]. Stiu ca mi-a dat sa beau un ou crud ca eram racita, iar fata mea era gen "wtf? ce spui tu aici?:|" =)), dar a baut si el unul cu mine ca sa imi fac curaj sa beau.
        Acum, dupa 7-8 ani [sau chiar mai mult], l-am "regasit" ca sa zic asa, dar nu mai e acelasi Sebi pe care il stiam eu. E schimbat total, iar acest Sebi nu-mi place. Un lucru am aflat insa de la el : ca demult si el ma placea, chiar daca eu nu stiam. :) Acum lucrurile sunt diferite si da, stiu, oamenii se schimba, dar el a exagerat cu asta. :)))








      In concluzie, dragii mei cititori, se pare ca nu mai am nimic din ce aveam odata. Bunicul meu a murit, Corina nu ma mai baga in seama, Sebi e in lumea lui, iar Adelina nici nu mai vorbeste cu mine. Lucrurile sunt clare... Totusi, o am pe bunica si pe Bibi.
       Si uite asa stau eu aici singura, ascultand niste melodii triste si aducandu-mi aminte de mii si mii de chestii. Realizez inca o data ca nimic nu ramane neschimbat si acum sunt mai mult decat sigura ca unele schimbari dor. Dar, dragi cititori, viata merge inainte, amintirile au ramas... :)    Cu drag, Nico.

miercuri, 13 aprilie 2011

© The pain is mine.

 Postul ce va urma va fi efectul unei stari pe care nimeni nu o poate intelege. Rog a va pastra calmul pana la sfarsitul acestuia si a nu crede ca sunt nebuna. Pentru ca nu sunt nebuna. Sunt nebuna de legat. :) Multumesc.




          Sunt aici. In locul asta gol pusca si plin cu chestii multe. Stau si ma uit ca proasta pe geam. Nu-mi pasa! Poate ploua. Poate ninge. Nu stiu.
        Ce-ar fi ca maine sa iau un taxi in drum spre scoala? Sau nuuu...ma pot duce cu trenul! Sigur ma voi duce cu trenul la scoala. Sunt placut impresionata de faptul ca nu circula niciun tren spre liceul meu. Ce conteaza? Eu ma voi duce cu trenul.
           Ce-ar fi sa nu mai fumez o tigare care nu exista? O sa imi cumpar un nou pachet de guma. De data asta va fi cu pepene. E buna guma aia. Daca nu va place guma cu aroma de pepene sunteti stupizi! Asa ca nu mai comentati! Mersi.
    Cum spuneam... stau si ma uit pe geam. Acum? Nu! Acum scriu ceva aici. Nu mint! Pe bune daca mint.
  Stiu..nu are nicio logica. Hai sa va explic. Sunt trista. E clar pana aici? Ok. Nu filozofez aici si nici nu vreau sa fac asta, pentru ca tot nebuna as fi fost considerata. Va spun direct ca simt o chestie inauntrul meu care ma apasa. E aiurea ca nu stiu cum sa respir. Bun! Destul cu lucrurile spuse asa pe direct. Hai sa filozofam.
   Fiecare picatura care ajunge pe suprafata umeda a solului imi crapa muschiul inimii in parti pe care nu le mai adun. E bine asa? Normal ca nu e bine.
    Plang! Nu sunt ticnita! Doar sunt trista. REPET : TRISTA. Nu cititi postul asta si spuneti "mama ce prostie!"
Prostie e faptul ca nu intelegeti. Nu stiu daca ati trecut sau treceti prin starea asta dar nici nu va doresc! Va doresc sa fiti fericiti alaturi de cea pe care o iubiti [sau la masculin]. Imi place sa va privesc cum va traiti viata fericiti si  sa imi amintesc de vremuri trecute. Lasati-ma sa plang. O sa-mi revin eu pana la urma... Nu stiu ce doare mai tare : faptul ca am pierdut ce aveam sau faptul ca am ramas cu durere? Nuuu..cu siguranta durerea o s-o pastrez! E a mea! CLAR?














            Si poate maine o sa merg cu autobuzul la liceu... Ma gandesc ca poate ploua... Trenu nu o sa circule.

vineri, 8 aprilie 2011

©Vara e malefică.

  Primăvara e blandă, e ca o femeie tanără care îşi arată frumuseţea şi care ne surprinde cu parfumul ei ameţitor. Primăvara e momentul când te trezeşti şi prinzi energie. Primăvara e tot ce aşteptăm ca să ne rupem de frigul monstruos al iernii şi de nebulozitatea care ne apasă timp de multe luni.
  Vara...da...vara e totuşi altceva. Vara inseamnă libertate. Vara îţi oferă soare, caldură, pomi înfrunziţi, verde peste tot. Vara este cel mai nebun anotimp. Te pierzi cu totul în fanteziile şi miresmele sale ameţitoare. Vara te laşi prada gândurilor "ciudate" şi te pierzi cu totul în haosul distracţiei. Vara stai şi pierzi zilele afară până târziu în noapte. Te întorci acasă şi nu dormi pentru că ”n-are rost”. ”Vara e mult prea frumoasă ca să fie pierdută.” Vara visezi şi vrei să ţi se îndeplinească toate dorinţele. Vara eşti vesel şi te arunci în braţele adrenalinei. Te oglindeşti în marea cerului şi apoi te înveleşti cu fantezii. Eşti nebun dupa plimbări, nebun după cuceriri, nebun după tine. Te regăseşti, scapi, fugi, ţipi, plângi. Vara eşti liber! Vara eşti TU!
  Dar totuşi, fiecare vară se termină. Prea repede, faţă de iarna posomorâtă şi malefică. Daca aş putea să le pun pe amândouă în antiteză ar ieşi ceva de necrezut: vara, libertină, fantezistă, distrată şi iarna posomorâtă, tristă, posesivă. Nu putem avea vara pentru totdeauna, deşi ne dorim asta.
  Vara este insă malefică. Iţi oferă atât de multe încât te înnebuneşte complet. Te priveşte cum te arunci în toate şi cum te laşi pradă tentaţiilor. Apoi râde mulţumită că te-a înnebunit. Vara te determină să uiţi cine ai fost, sau cine eşti. Iarna îţi reaminteşte că realitatea e alta decât cea privită prin ochelarii verii. Vara nu e chiar ceea ce pare... e periculoasă.
  Chiar şi aşa, o dorim din ce în ce mai mult. Venirea acestui anotimp divin este dureroasă! Plecarea ei e dezastruoasă! Amintirile verii trecute te năpădesc cu prima frunză cazută, pentru că ştii că a plecat. Iar toamna, ei, bine, asta e o altă poveste. Nu voi amănunţi acum despre toamnă, pentru că ea e specială. Toate la timpul lor.
  Incă de prin aprilie te pierzi în gândul "Vara e aproape!". Deja uiţi că nu a venit şi că mai ai multe de făcut până ce ajunge vara aici. Optimismul tău e ieşit din comun, pentru că da, vrei vară! Şi o vrei acum!
  Când va veni, ai grijă. Mrejele ei sunt tentante. Prea tentante! ^_^ Vara e malefică.

luni, 4 aprilie 2011

© Watashi wa baka desu.

  Watashi wa baka desu. In traducere :"sunt o fraiera."
  Sunt, dar asta e. Ce conteaza? Chiar daca sunt asa, totusi, exista persoane care ma iubesc. Totusi, exista oameni care rad cu mine atunci cand ma impiedic sau care ma incurajeaza atunci cand ma lovesc. Totusi, exista cineva acolo pentru mine.
  De ce sunt o fraiera? Pentru ca am multe momente in care nu ii vad pe cei din jur. Pentru ca nu stiu sa apreciez atunci cand trebuie si apoi plang. De ce plang? Pentru ca ma simt rau pentru cei pe care nu i-am apreciat.
  Ma bucur atunci cand fac o poza cerului si plang atunci cand ploua. Rad cand vad un anime frumos si ma supar cand cineva e trist. Ma agit cand dau un test si rasuflu usurata cand aflu ca am facut bine. Ma intristez cand cineva nu imi raspunde si ma inveselesc cand aflu ca de fapt vroia sa raspunda dar nu putea. Ma enervez cand cineva ma trateaza urat si ma calmez cand sunt luata in brate. In concluzie : watashi wa baka desu.
  Cred in dragoste adevarata si plang pentru ca e prea grea. Ma uit la filme si ma pierd in personaje. Ies afara si ma plimb pe dig cu ochii inchisi sperand sa nu cad. Zambesc cand e frumos afara si cand ninge.Astept Craciunul si stau linistita pana ce trece. Merg la cimitir si plang pentru ca mi-e dor de bunicul meu. Cand ma impiedic rad de mine insami si ii fac si pe ceilalti sa rada. In concluzie : watashi wa baka desu.
  Demult, vroiam sa fiu altfel. Sa nu mai pun suflet in nimic. Sa nu imi mai pese, dar mi-am dat seama ca nu sunt eu aceea care nu arata ca ii pasa. Watashi wa baka desu. Si ce daca?
  Asta sunt eu, o fraiera sentimentala. BAKAAAA! ^_^

miercuri, 30 martie 2011

©"Cele doua cuvinte." [Variantă personală.]

   Eşti bărbat. Adevărat, chiar nu eşti complicat. Eşti relativ simplu... Ce ai în inimă ai şi în minte. Spui deschis tot ce gândeşti, mai puţin când vine vorba de cele două cuvinte [ale naibii cuvinte!] . Aha! Cuvintele alea două pe care aş vrea să le aud întruna EU [şi ce dacă?] . Însă dacă nu mi le spui nu înseamnă că nu... [da da da...] că nu...:) .
   Şi să ştiu că TU , TU încerci da` nu prea reuşeşti [poor boy T_T]. Crezi că nu-i specific bărbatesc [discriminare! hou!!] Totuşi, [deci există un ”totuşi”] o să-ncerci să îmi şopteşti : mă iub... [hai că n-a ieşit.] .
   Eşti bărbat! Nu eşti genetic structurat să spui aşa ceva... părerea ta [halal părere!] . Şi eşti convins [ferm convins!] că la fel s-a-ntâmplat şi cu ăia dinaintea ta... [cică] .
   Toţi strămoşii tăi au avut de vânat [nemâncaţii!!!] , de luptat [vai! ce curajoşi] , de inventat: roata şi becul şi televizorul şi geaca de piele cu ţinte [geniile astea!] . Pe scurt... nu le-a stat capul la cele două cuvinte [offff...] .
    Da` să ştiu că TU, TU încerci dar nu prea reuşeşti [O_O] . Crezi că nu-i specific bărbătesc [hai nu zău...]. Totuşi, o să-ncerci să îmi şopteşti [POŢI! POŢI!] : mă iub... [... O_O] .
    Şi nu-nţelegi de ce nu-ţi acord credit nici măcar cât unui câine care mă iubeşte chiar dacă nu-mi vorbeşte [ da` tu ce crezi? ce sunt eu aici? clarvăzătoare?] .
   Pe bune nu ştii ce vreau [dar nu e chiar atât de greu T_T] . E suficient să mă uit în ochii tăi [pe cuvântul tău!].
   Şi să ştiu că TUUUU, TUUU încerci dar nu prea reuşeşti [nici nu mă aşteptam la altceva] . Crezi că nu-i specific bărbătesc [mă abţin!] .
   1. Totuşi, o să-ncerci să îmi şopteşti : mă iub... [T_T măta!]
   2. Totuşi, o să-ncerci să îmi şopteşti : mă iub... BĂI CE GREU E! NU, CĂ POŢI! [Sper. O.O]
   3. Totuşi. o să-ncerci să îmi şopteşti : mă iubeşti! [wow! ai reuşit!!!!]




  

marți, 29 martie 2011

©Dulce nebunie a primăverii.

  Mai sunt cateva zile din luna martie. Asa se termina o alta luna din care n-am priceput nimic. Afara e urat. Ploua. Se opreste. Ploua din nou. Apare soarele. Iar ploua... Imagine de neinteles a primaverii care se lasa asteptata prea mult.
  Si totusi, cat de mult se aseamana haotica imagine a primaverii cu sufletul unei muritoare. Am stat de vorba cu ea azi-noapte si am intrebat-o ce simte cu adevarat. Dupa cateva minute bune de vorba nu am inteles decat ca e nebuna... Mi-a dovedit prin tot ce face si spune faptul ca nimic nu mai e aici pentru ea ca s-o multumeasca. A privit in urma, a plans, a tipat si apoi mi-a spus "Nu stiu...". Ma uitam la ea cu mila si ma gandeam "Cum sa nu stie? E viata ei...Trebuie sa stie." In timp ce eu gandeam rational si imi puneam mii si mii de intrebari care probabil daca i le-as fi spus pentru ea nu aveau nicio logica, fiinta se uita pierduta pe geam. Vedeam in ochii ei plansi cum durerea se prelingea usor pe obraji. Plangea si nu spunea nimic. Cu ce sa o ajut eu? Eram acolo, neputincioasa! Nu puteam decat sa o privesc. Si plangea...plangea in tacere, uitandu-se pe geam.
  Am lasat-o sa planga fara sa ii spun ceva si m-am gandit ca mai bine tac. Intrebarile mele o s-o raneasca si mai mult. Dintr-o data, se intoarce spre mine si imi spune cu o voce mai mult stinsa : "Stii cum e sa te pierzi singura in mainile nebuniei? Stii cum e sa simti cum cazi si nimeni nu sta acolo ca sa cazi in bratele cuiva? Stii cum e sa fii stransa in bratele neintelesului si sa te lupti mereu cu confuzia din suflet?" Nu stiam, bineinteles ca nu stiam. Pentru mine viata era alta...dar ea nu privea lucrurile asa cum le priveam eu.
  I-am spus ca poate primavara va veni pana la urma si o sa se simta mai bine. Mi-a raspuns direct ca aiurez. Am plecat capul rusinata. S-a apropiat de mine, mi-a ridicat capul si mi-a spus sa ma uit in ochii ei...Nu intelegeam de ce, insa am facut-o. Intrebarea imediata a fost "Vezi?". Nu stiam ce sa vad? Ce imi arata? "Nu..." "Uite-te mai atent atunci."
  Am privit-o in ochi cateva minute si in momentul in care lacrimile se formau in ochii ei am inteles ce vroia sa spuna. Nu am simtit durerea asa cum o simtea ea, dar atunci am realizat ce caut eu acolo si de ce trebuia sa fiu acolo. Am realizat cine sunt si cine e ea. Am inceput sa ma simt prost si sa ma indepartez incet de ea. Am iesit pe usa speriata, dar oriunde ma uitam o vedeam plangand...
  Ea era de fapt eu...eu pierduta undeva in timp...eu care nu mai sunt demult aici...Si totusi...de ce ma lupt cu "ea" in fiecare zi?
  "Asta e doar dulcea nebunie a primaverii..." mi-am spus. Apoi am cazut.

miercuri, 16 martie 2011

©Primăvara în tăcere.

 A venit primăvara. În sfărşit s-a hotărât să vină şi pe aici. Cu fiecare anotimp care trece si fiecare anotimp care vine, sunt din ce în ce mai melancolică.
  Primăvara este motiv de bucurie. Nu mai suntem nevoiţi să purtăm geci şi fulare sau să ne bată vântul rece al iernii în faţă.
  Iarna a plecat şi odată cu plecarea ei se simte un mare gol lăsat în urmă. Parcă s-a dus cu ceva ce trebuia să termin. Iarna fură câte un vis de la fiecare şi îi lasă cale liberă primăverii să îşi bată capul cu realizarea altor vise.
  Cineva îmi spunea acum câteva zile : ”Păi şi ce contează că e cald? Lucrurile astea nu sunt atât de importante.”. Doar în lucruri mărunte mai poţi găsi un strop de fericire. Dorinţele cele mari necesită timp şi multă muncă, dar bucuria de a simţi vântul cald sau de a privi cum natura se trezeşte, nu iţi ia decât câteva minute din viaţă. Sentimentul acela de ”bine” sau de ”fericire” inexplicabilă iţi curge prin vene, iar sângele îi face loc să treacă pentru ca acesta să ajungă acolo unde toate sunt ascunse: în inimă. Ajuns în inimă, aceasta se bucură de el şi se linişteşte. Nu-i mai trebuie nimic decât sentimentul acela.
  Primăvara nu are nevoie de prea multe cuvinte. Aş prefera să stau întinsă pe iarbă şi să privesc cerul, trimitându-i inimii acel sentiment din ce in ce mai mult. Să te simţi împăcat cu tine însuţi şi cu ceea ce eşti, să realizezi ca nu ai nimic decât natura din jur şi să iţi dai seama că eşti fericit pentru câteva momente este cel mai frumos lucru care ţi se poate întâmpla. Lasă cuvintele! Nu mai rosti niciun cuvânt! Acum ele sunt de prisos. Fiecare cuvânt pe care îl vei rosti îţi va aduce aminte doar de problemele tale de zi cu zi. Aruncă-le ”în mare” şi priveşte în jurul tău.
  N-ai nevoie de cuvinte ca să fii fericit. Nu te afunda în munca ta monotonă şi în stresul zilelor de azi. Doar priveşte în jur şi taci.
  Bucură-te în fiecare an de primăvară pentru că doar în acest anotimp superb îţi vei da seama ce vrei cu adevărat. Vara este etapa următoare care te va face să iţi pierzi capul în norişorii căldurii şi în focul aprins al pasiunii. Lasă-te aşadar purtat de primăvară într-o lume a sentimentelor numai a ta. Împărtăşeşte-o cu ceilalţi când te vei simţi pregătit, dar lasă totul deoparte doar cât să îi trimiţi inimii acel sentiment. Fă-o fericită şi ai grijă de ea căci numai aşa te vei simţi şi tu bine. N-o mai răni cu cuvinte. Alin-o cu sentimente. :)
  Şi dacă toamna sau iarna ţi-au furat ceva sau pe cineva drag, adu-ţi aminte ca doar moartea înseamna ”prea târziu”, restul e posibil oricând dacă asta îţi doreşti.